Banaţeanul
 

Zeci de profesori pichetează Prefectura Timiş, cerând blocarea a două acte normative care vor duce la zeci de mii de concedieri în sistemul de învăţământ

26 februarie 2010

Aproximativ 50 de profesori, membri ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret", pichetează, vineri, Prefectura Timiş, cerând blocarea a două acte normative emise de Guvern, care, în opinia lor, vor duce la zeci de mii de concedieri în sistemul de învăţământ.
Sindicaliştii s-au adunat, în jurul orei 11.00, în faţa Prefecturii Timiş, ei având pancarte cu mesaje precum "Guvernul Boc - incompetent", "Funeriu - ruşine", "Vrem salarii decente" şi fluieră.
Protestatarii mai cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.
Potrivit liderului Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" - filiala Timiş, Virgil Popescu, principala revendicare a profesorilor este blocarea aplicării Ordonanţei de Urgenţă 114 din 2009 şi a Hotărârii de Guvern 1618 din 2009, privind unele măsuri financiar-bugetare, care vor duce la reducerea a "zeci de mii de posturi în învăţământ de la 1 septembrie 2010".
"Prin Hotărârea de Guvern 1618 se vor face reduceri importante de personal. Prin comasarea şcolilor zeci de mii de profesori vor rămâne pe drumuri. În mediul rural dispar şcoli şi clase. Este inadmisibil, incorect şi de neînţeles această măsură", a afirmat Popescu.
Protestul este programat să dureze circa două ore, iar potrivit lui Virgil Popescu acţiunile de protest vor continua şi săptămâna viitoare, joi, când porfesorii vor picheta sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI