Serialul “Pariu cu viaţa” revine cu multe surprize din 6 februarie la PRO TV în fiecare luni, de la 20.30. LaLa Band, trupa preferată a momentului, Gica, Tănţica şi intrigile din familiile Anghel şi Popa vor ţine telespectatorii în suspans.
Steaua l-a pierdut pe Alexandru Chipciu pentru "dubla" cu Twente, mijlocaşul venit de la Braşov suferind o ruptură musculară ce îl va ţine mai multe săptămâni pe bară.
Pe lângă Chipciu, Tănase, Năstăsie şi Pârvulescu au probleme medicale, iar un fost antrenor de la Braşov al mijlocaşului de bandă dreaptă pune tunurile pe Ilie Stan.
Poate câteva din imaginile de mai jos vă vor trezi amintiri dragi sau, de ce nu?, vă vor convinge să le aveţi în vedere atunci când veţi stabili destinaţiile următoarelor vacanţe.
Site-ul askmen.com a realizat topul celor mai dorite femei din lume, in urma unui sondaj la care au participat peste un milion de cititori, iar locul 87 a fost ocupat de fotomodelul roman Madalina Ghenea.
Astăzi se împlinesc 151 de ani de la Unirea Principatelor Române
Preşedintele Traian Băsescu, dar şi preşedintele Senatului,
Mircea Geoană, şi-ar dori ca ziua de 24 ianuarie să fie declarată
sărbătoare naţională, cei doi declarând că susţin o iniţiativă pe
această temă lansată de primarul municipiului Iaşi, Gheorghe
Nichita.
Declaraţiile au fost făcute la Iaşi, cu ocazia manifestărilor
oficiale dedicate împlinirii a 151 de ani de la Unirea
Principatelor Române.
În discursul său rostit în faţa celor prezenţi duminica în Piaţa
Unirii din Iaşi, Traian Băsescu a subliniat importanţa momentului
de la 24 Ianuarie 1859, arătând că fără 24 Ianuarie1859 România
Mare nu ar fi putut exista. "A fost efortul şi dorinţa de
unitate a românilor, indiferent unde locuiau în spaţiul
carpato-dabunian. Cei care vorbesc de autonomii teritoriale în mod
categoric nu înţeleg că unitatea e în sufletul românilor. Trebuie
spus că după 1859 a urmat un lung şir de evenimente care a culminat
cu Marea Unire. (...) Toate marile evenimente care au dus la
constituirea statului unitar român au fost plătite de popor. Şi
atunci era nevoie de o constituţie modernă care să corespundă
aspiraţiilor şi atunci ca şi acum avem nevoie de reforme în
educaţie, în agricultură, de un cod al asistenţei sociale.
Societăţile trebuie să se afle într-un proces continuu de
modernizare în acord cu aspiraţiile fiecărui român şi ale tuturor
românilor la un loc", a afirmat Băsescu.
Totodată, Băsescu s-a declarat de acord cu propunerea primarului
Iaşiului, Gheorghe Nichita, ca ziua de 24 Ianuarie să devină
sărbătoare naţională.
Şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a declarat un
susţinător al iniţiativei lui Nichita, ca ziua de 24 Ianuarie să
devină zi de sărbătoare naţională, "măcar ca reparaţie morală şi
corectitudine istorică".
Totodată, Geoană a pledat pentru unitatea românilor, spunând că
Bucureştiul are o datorie politică, morală şi istorică faţă de
Moldova, de a o trata pe picior de egalitate din toate punctele de
vedere.
"În ultimul s-au întâmplat câteva lucruri, printre care
criza de o complexitate şi o duritate care abia acum se resimt.
Totodată, s-a încheiat un lung ciclu electoral în România. De trei
ani stăm cu ochii mai mult pe clasamente electorale decât pe
problemele românilor. Pentru trei ani vom putea construi ceva mai
liniştit sper. Trebuie să vedem dacă după ce vom termina aceste
discursuri ne întoarcem la cârcoteală, dezbinare, corupţie sau ne
vom întoarce la unitate, unitate, unitate! Nu vom putea trece criza
decât uniţi. (...) Să punem sentimentul unirii mai presus de
toate", a conchis MIrcea Geoană în discursul său.Totodată,
Băsescu s-a declarat de acord cu propunerea primarului Iaşiului,
Gheorghe Nichita, ca ziua de 24 Ianuarie să devină sărbătoare
naţională.
Şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a declarat un
susţinător al iniţiativei lui Nichita, ca ziua de 24 Ianuarie să
devină zi de sărbătoare naţională, "măcar ca reparaţie morală şi
corectitudine istorică".
Totodată, Geoană a pledat pentru unitatea românilor, spunând că
Bucureştiul are o datorie politică, morală şi istorică faţă de
Moldova, de a o trata pe picior de egalitate din toate punctele de
vedere.
"În ultimul s-au întâmplat câteva lucruri, printre care criza de o
complexitate şi o duritate care abia acum se resimt. Totodată, s-a
încheiat un lung ciclu electoral în România. De trei ani stăm cu
ochii mai mult pe clasamente electorale decât pe problemele
românilor. Pentru trei ani vom putea construi ceva mai liniştit
sper. Trebuie să vedem dacă după ce vom termina aceste discursuri
ne întoarcem la cârcoteală, dezbinare, corupţie sau ne vom întoarce
la unitate, unitate, unitate! Nu vom putea trece criza decât uniţi.
(...) Să punem sentimentul unirii mai presus de toate", a conchis
MIrcea Geoană în discursul său.
IMAGINI ŞOCANTE! A rămas fără chip - VIDEO
Un american de 25 de ani, care a fost desfigurat intr-un mod cumplit in urma unui accident, este al doilea om care a primit un...
Ai purta cizme în formă de copită?
Daca Lady Gaga a adus in prim plan pantofi platforma fara toc, acum a venit randul unor designeri britanici de la casa de moda...
Mai multe pelicule care s-au remarcat la Festivalul de la Cannes anul acesta vor fi proiectate între 14 şi 20 octombrie la Bucureşti. Proiectul “Les Films de Cannes à Bucarest” se va desfăşura la Cinema Studio şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român.
Anul acesta aşteptăm a treia generaţie de tablete Apple, iar data la care noul iPad 3 va ieşi pe piaţă este deja anticipată. Conform unui blogger nipon preluat de MacRumors, evenimentul de lansare va avea loc în martie, aşa cum s-a întâmplat şi cu iPad 2.
Compania americană Corning oferă o viziune impresionantă asupra viitorului, arătând într-un nou clip video numeroasele moduri în care oamenii vor folosi „sticla...
Citeşte tot ...
Sper că viaţa intimă ocupă un loc sus pe lista aceea de priorităţi pentru proaspătul 2012. Şi mai sper că nu va rămâne doar un punct pe o hârtie. Ca să începeţi anul cu dreptul v-am pregătit nişte întrebări la care trebuie să răspundeţi sincer şi apoi să cădeţi pe gânduri. După aceea, mobilizarea!
La extragerea Loto 6/49 din 02 februarie 2012, cele şase numere extrase au fost: 36, 8, 34, 6, 5, 49. Vezi omologarea rezultatelor şi premiile acordate!
Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în Mexic - VIDEO
Preşedintele Mexicului, Felipe Calderon, a inaugurat cel mai înalt pod din lume. Măsurând 403 metri în înălţime, podul Baluarte traversează o prăpastie adâncă situată în partea de...